O iubire neașteptată la Oferta

19,90 lei

Mili Rathod nu și-a mai văzut soțul de două decenii, adică de la vârsta de patru ani, când i-a fost promisă în cadrul unei ceremonii tradiționale. Cu toate acestea, statutul de femeie măritată îi oferă o libertate neobișnuită. Conștientă că Mili trebuie să devină o soție modernă, demnă de pilotul militar căruia îi este sortită, bunica ei i-a permis chiar să părăsească India pentru a studia opt luni în America. Mai trebuie doar ca soțul respectiv să-și facă apariția și să ceară consumarea căsătoriei.Samir Rathod, unul dintre cei mai celebri regizori de la Bollywood, a venit în Michigan ca să obțină divorțul fratelui său. Cu farmecul și reputația lui de cuceritor, n-ar trebui să-i fie deloc greu să convingă o fetișcană credulă de la țară să semneze documentele. Descoperă însă că Mili nu e nici naivă, nici pusă pe făcut avere. Pe nesimțite, Samir ajunge să facă parte din viața lui Mili, dar pare să aibă de înfruntat o dilemă insolubilă: cum poate să se îndrăgostească de o femeie care, teoretic, este cumnata lui? Și cum să-i dezvăluie că este fratele pilotului militar pe care ea îl așteaptă de douăzeci de ani?   Dev Sonali și-a făcut debutul cu acest roman devenit instantaneu un bestseller, înscriindu-se în topul celor mai bune cărţi ale anului realizat de Library Journal, Kirkus Review și Washington Post.

SKU: ALCR269 Categorii: , Etichete: ,

Descriere

O iubire neașteptată

Similar cu O iubire neașteptată

Cumperi online O iubire neașteptată

Acum te poți bucura la tine acasă de acest titlu atât de așteptat.
Beneficiezi de un preț foarte bun dacă cumperi online.
Nu uita în magazin preturile sunt mai mari decât pe site.
Faptul ca îl și ambalam gata pentru cadou poate fi alegerea câștigătoare pentru al dărui cuiva drag ție.
Daca nu iți place, ai timp 14 zile sa trimiți produsul înapoi.

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 299,99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții vezi aici si legea art.9 alin.1 din Ordonanta nr.34/2014

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

musicnights.ro nu garantează exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți / terți, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul musicnights.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina.