Misterele nopții la Oferta

19,17 lei

 Declan Fitzgerald a fost întotdeauna rebelul familiei, dar nici măcar el nu își poate poate înțelege impulsul de a cumpăra un conac părăginit de lângă New Orleans. știe doar că, din primul moment, Manet Hall l-a fermecat și, când i se ivește posibilitatea, fostul avocat nu poate rata ocazia de a-și împlini visul. Hotărât să redea conacului vechea splendoare, se apucă temeinic de muncă, bizuindu-se pe propriile forțe. Zilele petrecute în izolare totală își pun însă amprenta asupra lui; începe să aibă viziuni din trecut și să fie cuprins o tristețe și o spaimă insuportabile – senzații de care este conștient că nu-i aparțin. Potrivit legendelor locale, casa este bântuită, iar convingerea lui Declan în existența unei prezențe supranaturale devine tot mai profundă odată cu trecerea timpului. Numai compania fermecătoarei Angelina Simone reușește să-l distragă de la serile singuratice și, curând, pasiunea dintre ei devine tot mai puternică. Însă frumoasa creolă are, la rândul ei, o legătură surprinzătoare cu Manet Hall, și, înainte ca tinerii să poată spera la un viitor împreună, trebuie să deslușească un secret întunecat, adânc îngropat vreme de un secol.

SKU: ALCR173 Categorii: , Etichete: ,

Descriere

Misterele nopții

Similar cu Misterele nopții

Cumperi online Misterele nopții

Acum te poți bucura la tine acasă de acest titlu atât de așteptat.
Beneficiezi de un preț foarte bun dacă cumperi online.
Nu uita în magazin preturile sunt mai mari decât pe site.
Faptul ca îl și ambalam gata pentru cadou poate fi alegerea câștigătoare pentru al dărui cuiva drag ție.
Daca nu iți place, ai timp 14 zile sa trimiți produsul înapoi.

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 299,99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții vezi aici si legea art.9 alin.1 din Ordonanta nr.34/2014

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

musicnights.ro nu garantează exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți / terți, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul musicnights.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina.