Cunoașterea omului la Oferta

29,90 lei

Publicată inițial în 1927, Cunoașterea omului este la fel de relevantă astăzi ca și atunci, un ghid esențial pentru aceia dintre noi care doresc să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și rolul lor în societate. Prin expunerea detaliată, exemplificată prin studii de caz, a unora dintre conceptele sale cheie – complexul de inferioritate și cel de superioritate, compensarea și supracompensarea, sentimentul de comuniune socială, analiza amintirilor și a viselor, constelația familială, locul ocupat de individ în cadrul sistemului familial sau omul ca ființă socială –, autorul demonstrează în ce mod perturbă comportamentele disfuncționale ale unei persoane armonia întregii colectivități și ne îndrumă către o analiză și cunoaștere de sine menite să ne ajute să identificăm și să corectăm propriile zone de vulnerabilitate, contribuind, astfel, la binele comunității, dar și la propriul echilibru emoțional. O introducere excelentă în principalele teme ale psihologiei individuale ale lui Adler, atât pentru profesioniștii din domeniu, cât și pentru studenții la psihologie și pentru publicul larg

SKU: ANFPS37 Categorii: , Etichete: ,

Descriere

Cunoașterea omului

Similar cu Cunoașterea omului

Cumperi online Cunoașterea omului

Acum te poți bucura la tine acasă de acest titlu atât de așteptat.
Beneficiezi de un preț foarte bun dacă cumperi online.
Nu uita în magazin preturile sunt mai mari decât pe site.
Faptul ca îl și ambalam gata pentru cadou poate fi alegerea câștigătoare pentru al dărui cuiva drag ție.
Daca nu iți place, ai timp 14 zile sa trimiți produsul înapoi.

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 299,99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții vezi aici si legea art.9 alin.1 din Ordonanta nr.34/2014

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

musicnights.ro nu garantează exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți / terți, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul musicnights.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina.

55,00 lei Catre Magazin
  • Mistici si magicieni in Tibet/Alexandra David-Neel

    Mistici si magicieni in Tibet/Alexandra David-Neel

    Fascinata de civilizatia orientala, Alexandra David-Neel calatoreste in anii 1920 in Tibet, pentru a afla mai multe despre lamaism. In peregrinarile sale, vede oameni care reusesc sa leviteze, sa comunice telepatic sau sa mearg...

    23,72 lei
    Catre Magazin
  • Din tainele vietei. Amintiri contimporane/Vasile Alexandrescu Urechia

    Din tainele vietei. Amintiri contimporane/Vasile Alexandrescu Urechia

    Reunite pentru prima data in volum, memoriile lui V.A. Urechia reconstituie imaginea societatii romanesti din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In pagini pline de savoare, amintirile din viata de familie si din calatoriil...

    38,10 lei
    Catre Magazin
  • 'Acest om sfant'. Impresii despre Mitropolitul Antonie/Gillian Crow

    ‘Acest om sfant’. Impresii despre Mitropolitul Antonie/Gillian Crow

    Nascut in familia unui diplomat al Ambasadei Imperiului Tarist, nevoit sa guste de timpuriu din potirul amar al exilului impreuna cu cei dragi, absolvent mai apoi al Facultatii de Medicina din Sorbona si medic practicant in Cor...

    30,40 lei
    Catre Magazin