Detinătorul Titlului Guinness Records drept bărbatul cu cele mai multe pierce-uri din lume vine la București în cadrul ITCB 2016

Peste 80 de artiști internaționali se pregătesc pentru cel mai mare eveniment de profil din România – International Tattoo Convention Bucharest, ediția 2016.

Anul acesta unii dintre cei mai buni tatuatori din lume își deschid saloane tip pop-up timp de trei zile la București, pe 14, 15 și 16 octombrie​ la Crystal Palace Ballrooms, vis-a-vis de Piața de Flori George Coșbuc​.

Mixul de tatuaje este îmbogățit de un program artistic inspirat din filmele americane, conține danger shows – aruncări de cuțite, suspendări, demonstrații live de body piercing și expuneri de body modifications, freak shows, concerte, muzică și variate concursuri.

 

Death do us part Danger Show​ înseamnă un spectacol extrem, în care Charlie și Rachel Atlas își testează încrederea aruncând cu cuțite unul către celălalt, un show menit să țină toți vizitatorii cu sufletul la gură.

Un fel de Cirque du Soleil, doar că fără scripeți sau costume – Emilio Gonzales,​ maestrul în arta modificărilor corporale, nelipsit în ultimii patru ani de la edițiile convenției, pregătește o nouă dimensiune de suspendări cu publicul, alături de frumoasa America și Rolf Bucholz​, deținător al titlului Guinness la categoria bărbatul cu cele mai mulți pierce-uri din lume în 2010, 453 de cercei.

Femke Fatale​, modelul pin-up de renume internațional este regizorul unei demonstrații live de body piercing.

Paul Booth,​ responsabil pentru imaginile de pe pielea membrilor formațiilor precum Slipknot, Mudvayne, Slayer, Pantera, Soulfly, sau Sepultura, este și el invitat al convenției pentru cele trei zile de eveniment.

Pe parte muzicală, Cargo, Silver Shine (HU), Quart’Elle, Sunet Fin și O.N. sunt doar o mică parte din cei prezenți, naratorul întregii călătorii fiind actorul Andrei Coman​. Evenimentul este deschis publicului larg, fie el curios sau doritor de tatuaj, și experiențe non-conformiste, lipsite de prejudecăți. În cadrul convenției sunt amenajate și spații cu accesorii fashion, motociclete custom, un simulator de Realitate Virtuală și, desigur, standuri cu mâncare și băutură.

 

Biletele sunt disponibile în rețelele Kompostor, MyTicket si Eventim, inclusiv magazinele Diverta, Germanos și la fața locului. Abonamentele pentru toate cele 3 zile costă 40 lei, biletul de o zi 15 lei, existând și opțiunea premium de abonament VIP cu 120 lei, care oferă suplimentar promoționale și acces la after party-ul artiștilor tatuatori. Mai multe informatii pe tattooconvention.ro

Leave your thought

+ 33 = 42